povești
Probabil ești obosit și nu ai chef azi de plimbări printr-un oraș străin. putem rămâne acasă. azi am chef de povești. vreau să stau cu capul pe brațe, ale mele sau ale tale și să ascult…uite mi-am făcut și ceai fierbinte, avem și prăjituri și fructe și eu ca un copil cuminte am să te rog să-mi povestești ceva interesant. tu blând și calm ai să mă întrebi ce vreau să-mi povestești și eu privind prin ochii tăi spre geam voi da din umeri și zâmbind te voi ruga șoptit să-mi spui orice numai să alungăm tăcerea.
spune-mi o poveste despre ce se află dincolo de munții din fața mea, despre unde se duc norii de deasupra lor când obosesc. lor cine le spune povești? ce-i luminița de acolo? uite de după biserică, după brazii înalți lângă care stă proptită o macara. e prima stea sau doar un avion? clipește dar nu se mișcă și e sus sus. poate e un far pentru rătăciți.
oare pisicii visează? uite-l cum dă din urechi și mârâie cu ochii închiși. e atât de dulce când își pune capul în palma mea și adoarme mângâiat de mâinile mele uscate. se pare că e de la apa de aici căci n-avem praf în casă. nu mă voi uita sub brad de cadouri pentru că nu-l avem. pisicul l-ar da jos cu tot cu jucării. si-apoi e atât de primăvară aici încât parcă nu și-ar afla locul.
mai știi cerceii mei cu albastru? i-am lăsat acasă pentru că ziceam că mă întorc repede. mi-i dor de ei. îi purtam doar cu rochia mea albastră de primăvară și mi-am zis că până atunci mai este timp și eu mă voi întoarce și ei vor zângăni în ritmul pașilor mei plimbați prin chișinău.
uite luminița s-a stins. probabil era doar un avion care duce oameni cu gânduri, cu vise, cu daruri pentru cei dragi, cu așteptări, cu speranțe…..
