timp

se spune că timpul le vindecă pe toate. adevărat, dar….în timp ce mi se strecoară printre degete fire de nisip din clepsidra timpului și văd cum se golește vinul din pahar mă întreb dacă am atâta timp să aștept.

izolarea prinde bine, dar…cu limită altfel riști să nu mai ieși din  mormântul singurătății pe care ți-l sapi cu bună știință, nesilită de nimeni.

lacrimile curăță ochii, dar până la o vreme, când apar durerile de cap și cafeniul din ochi nu se mai vede de la atâta roșeață e prostie curată.

amintirile sunt bune, dar…numai atunci când ai închis bine toate ușile ca să nu te pomenești cu curent în casa inimii și să te pomenești din nou electrocutat, paralizat, amorțit, îmbătrânit….deși mă apropii de 30 încă nu am fire albe și totuși m-am trezit azi dimineață că vreau să-mi vopsesc părul. n-am mai făcut-o de ani buni.

când simți că aripile îți cad jos și te doboară te ridică o pereche de cizme verzi cu tocuri

muzica…muzica și poezia au fost cele mai puternice religii ale mele până m-am rănit cu cioburi și le-am izgonit din casa mea. acum după aproape două luni de muțenie am dat volumul la maxim și mi-am uns sufletul cu sunetele mele dragi și vechi de pian și vioară. și mi-am amintit că mișcările de balet mă scapă de durerile mele interminabile de spate. oasele mele se lovesc unul de altul și mă trezesc cu ele învinețite.

am înțeles unde se ascunde liniștea și unde e locul potrivit pentru ea, dar deocamdată nu am nici o hartă care să mă conducă într-acolo. nu știu dacă m-am vindecat de nerăbdare, dar știu cât de multe greșeli am făcut până acum și știu că nu mai am voie să greșesc. nu mai am cum, altfel risc ca oamenii dragi mie să se lepede de mine ca de o rîie.

marea mea de aur…o găsesc în fiecare seară de la 4 la 6 într-un parc mult prea straniu pt mine. e atâta liniște pe cerul auriu roșcat la acea oră și e atâta primăvară pe drumul înverzit de iarbă și atât de gol ca și sufletul meu.

locuri frumoase…am văzut multe în anul care a trecut și în săptămânile primului an. mă pufnește râsul când unii mă invidiază și mă felicită pt viața mea frumoasă plină de călătorii. numai că nu întotdeauna lucrurile sunt așa cum par.

trecutul….trecutul nu se plânge pt că în timp ce stai cu fața la el, te întorci cu spatele la viitor. și eu am atâta nevoie de viață. vreau să trăiesc. vreau acasă. mi-i dor de trandafirii mei albi..

prietenii…sunt buni dacă îi accepți așa cum sunt.

iubirea…rămâne dacă știi să lupți, dacă luptă amândoi.

nervii…trec dacă realizezi că ei doar strică în loc să repare.

certurile…dispar dacă taci atunci când nu știi ce să spui sau spui doar prostii, cum știu să fac eu.

viața…e un chin, dar un chin frumos dacă știi să nu vezi cioburile și crengile uscate.